Coarnele Cerbului Carpatin

                               Coarnele Cerbului Carpatin

                         Din ce sunt făcute? Ii cad în fiecare an? Când? La toți o dată? Anul și raza? Sunt doar câteva din întrebările pe care le întâlnim deseori legat de coarnele cerbului carpatin. Dumnezeu a creat aceste mamifere într-o formă unicat, fiecare având ceva special scris în ADN-ul speciei, iar pentru noi aceasta reprezintă nu numai o curiozitate dar în același timp obiect de studiu îndelungat.

                Wild Bucovina vă oferă un articol plin de curiozități asupra formării, creșterii, căderii și ciclului multianual al dezvoltării coarnelor de la naștere la apogeu, apoi spre finalul vieții cerbului, dar şi despre pasiunea unor oameni numiţi cornari, alţii meşteşugari şi, din păcate, alţii braconieri, documentar rezultat în urma observaţiilor proprii pe teren şi a cercetărilor ştiinţifice efectuate de centre de specialitate.

                 Cerbul comun (cunoscut și sub denumirea științifică Cervus elaphus elaphus, din familia Cervidae) este specia de cerb carpatin întâlnită și în munții Bucovinei. Masculul, spre deosebire de femelă, prezintă coarne.

          Coarnele de cerb se găsesc la toate speciile din familia Cervidelor  (în afară de specia Caribou, întâlnită în America de Nord,  unde coarnele cresc şi la femele). Coarnele pe care le observăm la această familie sunt total diferite de acelea pe care le găsim la oi, capre, vaci unde acestea sunt alcătuite dintr-un ţesut asemănător cu cel al părului şi cresc pe cepi osoşi. La acestea, coarnele sunt persistente, iar la unele specii cum ar fi muflonul sau capra neagra, vârsta se poate determina numărând inelele anuale de creştere de pe coarne.

       Coarnele la cerb sunt alcătuite din ţesut osos, conţinând în principal calciu şi fosfor şi sunt caduce. Coarne caduce înseamnă că acestea cresc, cad şi iar cresc după un ciclu anual. Acestea cresc pe cilindrii frontali poziţionaţi pe osul frontal al craniului. Cilindrii care încep să crească la câteva luni după naştere, asigură baza pentru creşterea ulterioară a coarnelor. Butonii acoperiţi cu păr, care apar la un cerbulean la 6 luni, reprezintă cilindrii. Acestea nu sunt coarne. Primul set de coarne începe să crească când aceştia au vârsta de 1 an. Ţesutul care se dezvoltă în partea superioară a cilindrilor reacţionează la hormonii din corpul cerbului ceea ce cauzează creşterea coarnelor. Cel mai interesant aspect legat de acest ţesut de creştere este acela că dacă s-ar îndepărta chirurgical de pe cilindrii şi s-ar implanta într-o altă parte a corpului, acolo va creşte un corn. De exemplu, s-ar putea face chirurgical cerbi unicorni sau cerbi cu 10 coarne crescute în toate părţile corpului.

          Ciclul anual de creştere a coarnelor este direct influenţat de alternanţa zi-noapte sau aşa numită fotoperioadă. Creierul conţine un fel de ceas, care măsoară perioada de lumină şi întuneric şi foloseşte această informaţie în ultimatum pentru a controla producţia hormonului masculin de reproducere-testosteronul. Testosteronul la rândul lui controlează creşterea coarnelor. În urma unor teste efectuate de specialiști în domeniu, la cerbii ţinuţi doar în condiţii de 12 ore zi/12 ore noapte nu au putut crește alte coarne, iar în alt caz în care cerbii au fost ţinuţi constant în lumină le-au crescut şi căzut 3 seturi de coarne în doar 2 ani.

           Creşterea coarnelor începe, de obicei, în luna aprilie, ca răspuns la creşterea zilei lumină. De fapt, creşterea coarnelor este cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari rapide creşteri de ţesut la mamifere, putând ajunge la aprox. 5-6 mm/zi. Această creştere are ca început formarea unei proeminenţe. Într-o lună ramura ochiului deja se va dezvolta pe prăjină. Peste încă o lună, ramura de gheţuri va fi vizibilă şi ea. În doar 4 luni coarnele sunt dezvoltate complet. Pe durata verii, şi implicit a creşterii coarnelor, cerbii trăiesc în grupuri separate sau solitari limitându-şi călătoriile. Pe durata creşterii, coarnele sunt pline de nervi respectiv puternic vascularizate şi sunt acoperite cu o piele păroasă cu aspect catifelat. Creşterea coarnelor se poate compara cu construirea de zgârie nori. La început se construieşte structura, scheletul sau matriţa. Imaginaţi-vă cum aţi turna ciment: mai întâi ai nevoie de un cofraj în care să torni. La fel se întâmplă la cerbi. Pe perioada timpurie a verii, coarnele sunt moi la atingere sau spongioase. Spre mijlocul verii, când ‚matriţa’ este gata, cerbul începe să ‚toarne’ osul. La sfârşitul verii, când ziua deja e în scădere, testosteronul începe să crească, ‚forma’ este terminată, iar cornul începe să se întărească. În final vasele de sânge sunt pline şi îşi pierd capabilitatea de a alimenta cornul, se usucă şi cad jos. De obicei pielea se îndepărteză într-o singură zi, iar o parte din ea chiar este mâncată de cerb. Undeva la mijlocul lui septembrie coarnele sunt deja complet dezvoltate. Contrar cu credinţa populară, cerbii nu se freacă de arbori doar pentru a-şi îndepărta pielea de pe coarne. Într-un an întreg, un cerb se freacă de mii de ori cu coarnele de arbori, iar 99,9% din frecări şi le face după ce pielea a căzut. Coarnele rămân pe capul cerbilor pe toată perioada împerecherii până târziu în februarie-martie. Ca răspuns la scurtarea zilei şi scăderea nivelului de testosteron de după împerechere, o zonă de abscizie se formează la joncţiunea dintre cilindru şi corn. Se formează ulterior o zonă de eroziune care va duce ulterior la căderea cornului. În urmă rămâne o rană care se va transforma într-o crustă. Se poate ca ambele coarne să cadă în acelaşi timp, dar de asemenea pot trece câteva zile până cade al doilea. Câteva reguli empirice pot fi enunţate legat de căderea coarnelor: Cerbii falnici cu coarne mari lasă coarnele mai devreme decât cerbii mai tineri şi cu coarne mici, asta datorită uriaşei energii care este consumată pe timpul perioadei de împerechere.

              Mărimea coarnelor este influenţată de 3 factori: vârstă, genetică şi nutriţie.

Vârsta este cel mai simplu factor de analizat deoarece cu cât cerbii sunt mai în vârstă cu atât au coarnele mai mari. Potenţialul maxim îl ating undeva între 8 – 10 ani, după asta intră în declin.

Nutriţia este de asemenea uşor de analizat. Un cerb trebuie să aibă destulă mâncare cât să-i crească coarnele. În cazul turmelor abundente de cerbi aceştia au de suferit, de asemenea coarnele pot fi compromise. Există o relaţie invers proporţională între densitatea de exemplare dintr-o turmă şi condiţia lor fizică. Cu cât densitatea creşte cu atât condiţia fizică şi rata de reproducere scade. În caz contrar, cu cât densitatea scade cu atât au o sănătate mai bună şi o rată a reproducerii mai mare. Cu acestea spuse, hrănind necontrolat cerbii nu îi vom face să dezvolte coarne gigantice aşa cum sunt aceia din reclame deoarece în acest fel nu îi putem îmbătrânii mai repede.

Genetica nu este un factor simplu. Cercetările făcute de Texas Parks and Wildlife Department au arătat cum caracteristicile coarnelor sunt ereditare(se transmit de la o generaţie la alta).

               Anomaliile         

Multe alte curiozităţi despre coarne vă pot surprinde!

       O curiozitate este reprezentată de impactul pe care îl are o lovitură, primită la un picior din spate, asupra cornului din partea opusă. De exemplu când vezi un cerb cu un corn perfect pe dreapta iar al doilea strâmb,verifică-i piciorul drept din spate de lovituri. O lovitură la un membru posterior produce o anomalie la cornul poziţionat opus. Cauza este NECUNOSCUTĂ. Acest efect poate persista şi după ce piciorul se vindecă.

        O altă anomalie cunoscută este denumită ‚cerbul cactus’. Sunt cerbi care suferă de producţie mică de testosteron datorită hipogonadismului sau criptochidismului( testicolele sunt de mărimea unor boabe de mazăre sau lipsesc în totalitate). Deoarece nu experimentează o descreştere bruscă a nivelului de testosteron coarnele nu le vor cădea niciodată. În fiecare an alte coarne vor creşte din acelaşi cilindru ajungând la un aspect de ‚cactus’. Acest gen de cerbi sunt extrem de rari.

       Deoarece testosteronul joacă un rol foarte important în ciclul de creștere al coarnelor, castrarea are un efect devastator. Dacă un cerb este castrat de tânăr acesta nu va face niciodată coarne. Dacă un cerb are deja coarnele dezvoltate și este castrat, acesta le va lepăda, îi vor crește altele dar nu vor pierde pielea catifelată.

Dar ce putem spune de ciute? Curios! Dacă iei o ciută și o hrănești cu testosteron aceasta va dezvolta coarne.

               Ciclul multinaual

Spre jumătatea verii femela fată 1-2 viţei. Acesta, în cazul de faţă, este mascul. În primele luni de viaţă aproape că nu se observă diferenţa dintre sexe.

La viţei, când împlinesc vârsta de un an, după cum am precizat mai sus, încep să le crească primul rând de coarne care vor ajunge la apogeu până în toamnă. Acestea se numesc suliţe sau suhace(de unde şi denumirea de suhacar pe care o are în această perioadă), sunt lungi intre 10-30 cm şi fără rozete.

În al doilea an, vara, după ce şi-a lepădat suliţele, începe creşterea noilor coarne care prezintă al doilea rând de raze numite razele ochiului.

Toamna creşterea lor s-a terminat şi sunt curăţate de pielea pufoasă şi catifelată.

La unii cerbi se pot observa încă de pe acum anomaliile la coarne.

În al treilea an de viaţă cerbuleanul are trei ramificaţii pe coarne, acesta din imagine având coarnele simetrice, fiind în devenire un mascul cu o coroană deosebita.

În primavară pe la sfârşitul lunii aprilie acestea iar cad.

De la vârsta de 4-7 ani ramificaţia coarnelor va depinde de modul de viaţă care va influenţa dezvoltarea coarnelor  dar şi de gena moştenită de la tata. Pot creşte mai multe raze într-un an sau să menţină mai mulţi ani la rand tot atâtea raze, ca la varsta de 4-7 ani doar făcându-le mai mari şi mai groase.

Anomaliile locale au ca principală cauză defecte din timpul creşterii  cauzate de lovirea coarnelor sau din cauza cosancvinizării (împerecherea masculului cu femela inrudita cu el), aceasta din urmă întâlnindu-se mai rar în sălbăticie.

La sfârşitul lunii martie cad coarnele cerbilor în vârstă de 4-7 ani.

Cerbii  adulţi au deja coarne impunătoare, de regulă ramificaţia lor variind de la 6 la 8 raze.

Cresterea coarnelor incepe de la cilindri craniului. La baza cornului este rozeta. Pe prajina cornului chiar lângă rozetă creste prima rază care se numeşte raza ochiului sau apărătoare urmată de raza de gheaţă, dupa a treia rază mijlocia urmează raza lupului( nu toate coarnele au această rază) iar la varf se termină în furcă la cerbii tineri( furcar), în coroană sau cupă la cerbii adulţi viguroşi. Coroanele  pot să aibă de la 3 la 10 ramificaţii. Nu sunt coarne identice ci fiecare au un aspect şi construcţie diferită.  Sunt coarne uşoare datorită osului mai stufos şi sunt coarne grele datorită densităţii osului. Greutatea lor diferă de la 2 la 6 kg/corn la cerbii adulţi. La începutul lunii august coarnele sunt gata crescute iar acum se cojesc de pielea catifelată frecându-se de arbuşti, crengi şi arbori tineri. Continuă să le şlefuiască devenind ascuţite şi albe la vârful razelor iar coarnele prezintă un perlaj mai pronunţat la baza coarnelor şi mai suav spre vârfurile razelor.  Coarnele capătă o culoare maronie închisă, variind în mai deschis sau întunecat datorită habitatului unde trăieşte dar şi a genei moştenite.

În perioada de împerechere, la boncănit cum se spune, rolul coarnelor este deosebit de important. Având coarnele gata dezvoltate masculul va începe activitatea de împerechere frecându-se cu ele de arbuşti, molizi tineri, sol pentru a-şi marca teritoriul.

Se confruntă împungându-se cu coarnele lor cu forţă şi repeziciune. Caută să-şi învingă adversarul prin forţă sau prin al străpunge cu coarnele îndreptate mereu spre gâtul şi corpul adversarului. Cel mai puternic şi cu experienţă învinge, rămânând stăpânul haremului de ciute.

În timpul confruntărilor unele raze pot ceda, de exemplu, chiar cornul de la jumătatea prajinii unde este mai puţin rezistent .

Cerbii adulţi trăiesc iarna în grupuri de câte 2-3 indivizi . Acesta este un mascul viguros ce înfruntă cu bine iarna grea.

Masculii bătrâni trăiesc mai mult singuri. La varsta de 12-14 ani ajung la apogeu.

De acum înainte coarnele cerbului intră treptat în regres aşa cum sunt prezentate în aceste fotografii:

Coarnele celor mai batrâni si vigurosi cerbi încep să cadă primele chiar din a doua jumătate a lunii februarie. În zilele cand temperatura este mai ridicată sau este vreme mai închisă cu ninsoare sau mai târziu cu ploi, coarnele cerbilor cad în locuri tainice. Datorită scăderii nivelului de testosteron din corp şi a celorlalţi factori precizaţi cerbul işi va lepăda coarnele. Dacă cerbul este liniştit şi nu este în mişcare, se poate ca podoaba să cadă aproape unul de celălalt, dar dacă cerbul este în mişcare sau stresat datorită mai multor factori, coarnele pot să cadă la diferenţă de km între ele şi chiar a doua sau a treia zi faţă de primul. Fac excepţie cerbii care nu sau împerecheat în toamnă, cei bolnavi sau mai puţin viguroşi la care se întarzie căderea coarnelor.

Şi aşa se repetă ciclul de creştere.

Coarnele căzute putrezesc după foarte mulţi ani, sunt înghiţite de vegetaţie, sau sunt roase de către rozătoarele pădurii.

                           Cornarii…meşteşugarii…braconierii.

            În unele zone unde trăieşte cerbul carpatin, există nişte oameni de-ai locului, iubitori ai faunei sălbatice şi moştenitori din tată în fiu a unei îndeletniciri străvechi, aceea  de a căuta coarnele lepădate ale cerbului.  Cu bun simţ şi respect faţă de natură, aceşti cornari, cum sunt numiţi, caută acele preţioase podoabe prin locurile unde trăiesc cerbii. Pentru ei a găsi coarne lepădate de cerb semnifică foarte mult, moştenind această legătura cu natura din străbuni. Cu multă răbdare şi migală, sculptează manual  cranii, ‚capuri’ din lemn pe care aşează perechea de coarne urmând să monteze acesta pe o panoplie sculptată, având diferite modele.

În final acestea sunt  aşezate în odăile lor la loc de cinste.

Din coarnele stinghere  fac diferite obiecte de decoraţiune sau de uz casnic: candelabre, scaune, mese, cuiere, etc.

Din unele coarne meşteşugite, ies adevărate opere de arta.

Chiar şi pe casele lor, acei care iubesc şi ocrotesc acest animal şi-au facut  motive tradiţionale cu regele pădurilor încoronat.

Din păcate coarnele de cerb sunt dobândite şi prin alte metode decat cea de bun simţ faţă de natură. Sunt o categorie de împătimiţi (cornari nu putem sa îi numim) care recurg la orice formă de a obţine coarne de cerb. Braconează acest maiestos rege pentru coarnele lui amplasând laţuri şi capcane pentru a-l prinde în ele şi a-l ucide. Cerbii odată prinşi în acele laţuri şi capcane nu mai au scăpare.  Această faptă este pur braconaj şi ar trebui pedepsită cu închisoare.

Foarte rar au şansa de a scăpa din laţurile braconierilor. Acest cerb a avut mare noroc deoarece i s-a rupt unul din coarnele prinse în laţ, şi cu atenţie se poate vedea restul de laţ prins de coarne.

O alta metodă, cea mai răspândită, de a bracona pentru a obţine trofeul de cerb, este aceea de a ucide cerbul cu arma de foc. În ultimii ani, armele de vânătoare au intrat pe mâna  indivizilor periculoşi fără scrupule fără respect faţă de natură şi faţă de ‘vânat’, aşa cum ei îl etichetează.

             sursa foto este publica WWF.

Iar cei care zic că practică o vânătoare „legală” nu au nici o etică şi nu respectă nici propriile lor reguli ale „vânătorilor”, referindune doar la acei ziși vânători sau gestionari de fonduri de vânătoare. Bineânțeles sunt și vânători sau gestionari responsabili care rațional, real și legal își fac bine treaba sau pasiunea.

Doar un exemplu este trecerea în  fişele fondurilor de vânătoare  efective de vânat dublate – triplate la recensămintele făcute(dacă sunt făcute) care sunt cu totul fictive şi nu corespund cu numărul real din teren de la acea dată, iar cota de recoltă va fi desigur calculată proporţional cu acel număr fals dublat-triplat faţă de realitatea din teren. Rar unde se mai practică vânătoarea cea legala, cea cu bun simţ şi cu etică.

De la an la an numărul cerbilor scade dramatic datorită braconajului, partidelor de vânătoare necontrolate şi defrişărilor de păduri fără un management durabil.

Daca pentru tine coarnele de cerb înseamnă mult, protejează cerbul, nu-l ucide, nu-l deranja, conservă habitatul unde trăieşte pentru a trăi în linişte şi a se înmulţi.

                       Apel

Ascultă glasul cerbului care parcă iţi zice : LASĂ-MĂ ÎN VIAȚĂ! HAI SĂ TRĂIM ÎN ARMONIE!

foto: Bodnari Emil, Stelian Bodnari, Marcu Orhean Marius.

WILD BUCOVINA © 2016 / Toate Drepturile Rezervate